Nu au fost gasite materiale in aceasta categorie!
-----
Fetita ranita in urma unui incendiu produs în Chislaz

Fetita ranita in urma unui incendiu produs în Chislaz

Februarie 2018

 Fetita ranita in urma unui incendiu produs în Chislaz

In cursul zilei de sâmbătă, 03 februarie 2018, în jurul orei 14:10, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor cu privire la producerea unui incendiu la o locuinţă din localitatea Chișlaz, semnalând totodată faptul că, un copil a fost rănit, acesta autoevacuându-se din casa afectată de flăcări.



La adresa indicată au fost mobilizate de urgenţă trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Marghita, dintre care două echipaje de stingere cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi echipajul de prim ajutor calificat al subunității.



În momentul sosirii la faţa locului, echipajul de pompieri militari paramedici a procedat la acordarea îngrijirilor necesare fetiței rănite, care suferise arsuri de gradul II la nivelul feței și membrelor superioare, iar echipajele de stingere, în colaborare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Chișlaz,  au acționat pentru localizarea şi lichidarea incendiului ce se manifesta la o încăpere, reuşind să împiedice propagarea flăcărilor la celelalte camere ale casei.

Minora, în vârstă de 6 ani, a fost predată ulterior echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, care a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.

Pagubele materiale înregistrate au constat în trei corpuri de mobilier.

Cercetările efectuate au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de jocul copiilor cu focul: fetița, împreună cu un alt copil, nesupravegheați fiind, au încercat să aprindă focul, folosind lichid inflamabil.


Măsuri pentru siguranţa copiilor


Având în vedere faptul că, o mare parte dintre evenimentele care periclitează siguranţa celor mici se produc din cauza neglijenţei adulţilor sau a lipsei de cunoştinţe a acestora în domeniul apărării împotriva incendiilor, pompierii militari recomandă părinţilor, bunicilor şi tutorilor legali ai copiilor, respectarea următoarelor reguli :

- păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
- înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;
- nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune;
- odată cu creșterea, învăţaţi-l cum să utilizeze sursele de aprindere și să se comporte în situaţii de pericol.

Învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:

- dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
- dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la 112 (numărul unic pentru urgențe) și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;
- să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
- dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
- atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

Mijloace de Încălzire

- Nu lăsaţi copiii să aprindă focul sau să se joace la elementele instalaţiilor de încălzire; supravegheaţi-i pe timpul zilei, atunci când sunt funcţionale sobele;
- Nu așezaţi pătuţurile copiilor în imediata vecinătate a sobelor cu sau fără acumulare de căldură;
- Nu lăsaţi copiii să se joace în apropierea aparatelor de încălzit sau preparat hrană;
- Nu permiteţi copiilor să se joace cu focul;
- Nu încuiaţi copiii în casă cu focul aprins în sobă.

Instalații Electrice

- Eliminaţi orice posibilitate de acces la componentele instalaţiilor electrice, precum prize, tablouri electrice etc;
- Supravegheaţi-i permanent în timp ce folosesc jucării care sunt alimentate direct de la reţea. Este preferabil să cumpăraţi  jucării electrice alimentate cu baterii sau de la un transformator cu tensiunea de 12 V;
- Supravegheaţi permanent aparatele electrice sub tensiune și nu le lăsaţi la îndemâna acestora;
- Nu le permiteţi să folosească aparatele electrice de uz casnic (fier de călcat, reșouri, radiatoare etc.) și nu le lăsaţi la îndemâna obiecte conductoare ce pot fi introduse în priză;
- Verificaţi periodic jucăriile electrice.

Foc Deschis

- Nu lăsaţi la îndemână chibrituri, brichete și alte mijloace de aprindere;
- Nu lăsaţi focul deschis nesupravegheat; nu îi lăsați să se joace cu focul;
- Nu le permiteţi accesul, nesupravegheaţi, în depozitele de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri cu mijloace care pot produce incendii.

Învațaţi copilul să:
- nu se joace cu chibriturile, brichetele sau alte surse de aprindere;
- se salveze în caz de incendiu sau alt pericol;
- anunțe la 112 orice situație care îi pune viața în pericol.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!




2018
martie (15)
mai (4)
2017
martie (44)
aprilie (49)
mai (25)
iunie (30)
iulie (23)
august (22)
2016
februarie (109)
martie (114)
aprilie (83)
mai (117)
iunie (101)
iulie (102)
august (93)
2015
mai (7)
iunie (25)
iulie (84)
august (118)





 
Facebook
Google Bookmarks
Twitter
MySpace
Technorati
Yahoo! Bookmarks