Nu au fost gasite materiale in aceasta categorie!
-----
6 tineri identificati de politistii hunedoreni pentru furturi din case in constructie

6 tineri identificati de politistii hunedoreni pentru furturi din case in constructie

9 percheziții domiciliare

 6 tineri identificati de politistii hunedoreni pentru furturi din case in constructie

În urma activităţilor investigative, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Șoimuș au reuşit identificarea unor tineri care au comis mai multe infracţiuni de furt calificat din case aflate în construcție.


La data de 04.12.2018, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Șoimuș au efectuat  9 percheziții domiciliare, pe raza localităţilor Deva, Ilia şi Hărău, la locuinţele unor persoane suspectate de comiterea, în perioada octombrie-noiembrie 2018, a 7 infracțiuni de furt calificat.



Prezumtivii autori – 6 tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani - vizau case aflate în construcție, din localităţile Hărău şi Certej, şi acţionau pe timp de noapte, profitând de faptul că proprietarii (majoritatea fiindu-le chiar vecini) nu locuiau în incintă. Aceştia intrau prin efracţie în anexele locuinţelor (asigurate cu sisteme precare de închidere) şi sustrăgeau tot ceea ce putea fi uşor de valorificat: scule pentru  construcţii, unelte de pescuit, telefoane mobile etc.
Deşi vizau în special anexele caselor aflate în construcţie, poliţiştii au stabilit faptul că, în data de 18.10.2018, în intervalul orar 20:00-22:00, în timp ce proprietarii nu erau acasă, tinerii au pătruns prin efracție într-un imobil din localitatea Hărău (aflat în construcţie, dar locuit de proprietari) de unde au sustras un laptop, aparate electrice folosite în construcţii şi unelte de pescuit, cauzând un prejudiciu total în valoare de 5.000 de lei.

În urma perchezițiilor, poliţiştii au recuperat mai multe bunuri sustrase (motoferăstraie, mașini de găurit, scule de pescuit, un acumulator auto etc.) bunuri  care urmează a fi restituite persoanelor vătămate, prejudiciu fiind, astfel, recuperat în proporţie de peste 90 %.
Poliţiştii au pus în executare 6 mandate de aducere emise pe numele celor bănuiţi de comiterea infracţiunilor de furt calificat ce fac obiectul cercetărilor (trei dintre aceştia fiind minori în vârstă de 16 şi 17 ani, iar trei fiind majori în vârstă de 21 şi 30 de ani), care au fost conduşi la sediul Poliţiei, pentru audieri.
Poliţiştii au stabilit că, după ce minorii şi tânărul de 21 de ani, comiteau infracţiunile de furt calificat, cei doi bărbaţi în vârstă de 30 de ani (ambii cu antecedente penale) au cumpărat bunurile provenite din activitatea infracţională,  cu scopul de a le vinde.

Planul celor şase nu a fost, însă, dus la îndeplinire, întrucât poliţiştii au stopat activitatea infracţională a acestora şi au reuşit recuperarea aproape integrală a prejudiciului.

De asemenea, poliţiştii Secției de Poliție Rurală Șoimuș au luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore față de cei trei minori, faţă de care Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a dispus, ulterior, măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60  de zile.

Poliţiştii continuă investigaţiile în acest caz, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor 6 hunedoreni.

Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de furt din locuinţe, poliţiştii vă recomandă:
• Asiguraţi o bună luminozitate în casa scării şi în faţa apartamentului;
• Dacă intrarea în scara blocului este prevăzută cu interfon, nu permiteți accesul decât persoanelor cunoscute, pe care le așteptați în vizită;
• Fiți precauți când la ușă se prezintă, fără a fi solicitat vreun serviciu, persoane necunoscute care declară că sunt de la companiile de utilități ( gaz, curent, primărie, cablu TV, etc.) sau care pretind a fi reprezentanți a unor supermarketuri ce oferă gratuit produse, sau prezintă diverse promoții – nu permiteți accesul lor în locuință, sau dacă totuși o faceți, nu îi lăsați nesupravegheați;
• Dacă aveți suspiciuni în legătură cu persoane străine aflate în scara de bloc anunțați imediat poliția și alertați vecinii;
• Dacă locuiţi la parter, asiguraţi geamurile cu grilaje metalice;
• Uşa de acces să fie prevăzută cu cel puţin două încuietori şi cu lanţ de siguranţă;
• Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să se subînţeleagă absenţa dumneavoastră;
• În situaţia în care cheile de la uşa de acces au fost pierdute, uitate într-un loc public sau sustrase odată cu actele de identitate, schimbaţi de urgenţă încuietorile.


Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!




2018
martie (15)
mai (5)
2017
martie (44)
aprilie (49)
mai (25)
iunie (30)
iulie (23)
august (22)
2016
februarie (109)
martie (114)
aprilie (83)
mai (117)
iunie (101)
iulie (102)
august (93)
2015
mai (7)
iunie (25)
iulie (84)
august (118)





 
Facebook
Google Bookmarks
Twitter
MySpace
Technorati
Yahoo! Bookmarks