Nu au fost gasite materiale in aceasta categorie!
-----
Arad. Trei minori din Nadlac, cercetati pentru furt calificat

Arad. Trei minori din Nadlac, cercetati pentru furt calificat

Furt din autoturisme

 Arad. Trei minori din Nadlac, cercetati pentru furt calificat
Polițiștii orașului Nădlac cercetează trei minori care au furat din autoturisme.

Polițiștii cercetează trei minori, cu vârste între 8-12 ani, din Nădlac, care, la data de 8 ianuarie a.c., au fost depistați în flagrant în timp ce încercau să sutragă diferite bunuri dintr-un autoturism parcat pe strada George Enescu, din localitate, folosindu-se de chei potrivite.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că minorii ar fi sustras atât cheia autoturismului în cauză cât și ale altor vehicule de pe raza localității, din care ar fi urmat să sustragă ulterior diferite bunuri, în vederea valorificării acestora.

Pe numele celor trei minori au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiștii continuând cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor în cauză.



Comentarii

- Dacă acționezi cu maturitate și considerație pentru alți utilizatori, ar trebui să nu ai nici o problemă.
- Nu fi neplăcut! Demonstrează și împărtășește informațiile, înțelepciunea și umorul pe care știm că le posezi.
- Ia o parte din responsabilitatea pentru calitatea convorbirilor în care ești participant.

Vă mulțumim!




2018
martie (15)
mai (5)
2017
martie (44)
aprilie (49)
mai (25)
iunie (30)
iulie (23)
august (22)
2016
februarie (109)
martie (114)
aprilie (83)
mai (117)
iunie (101)
iulie (102)
august (93)
2015
mai (7)
iunie (25)
iulie (84)
august (118)





 
Facebook
Google Bookmarks
Twitter
MySpace
Technorati
Yahoo! Bookmarks